Existenţa mea, răpită subtil din tine, azi, în a 60 a zi de la crearea fiinţei mele neputincioase, mi-a mărturisit ceva. Mi-a suflat în gând acel ‘ceva’ care mi-a adus zâmbetul pe buzele micuţe. Buricul îţi e centrul trupului firav, mami, nu-mi vine să cred! Eu sunt nucleul creaţiei tale supreme, sunt esenţă, sunt materie din tine! Singura creaţie sfântă, eu …
Şi uite mami, toate organele tale mă îndrăgesc, pentru mine au viaţă, mă mângâie şi-mi fac somnul dulce, îmi arată imaginea ta prinsă-ntre furie şi nebunie. Mami, de ce plângi? Sunt bine, linişteşte-te! Acum lasă naibii pastilele, eu nu am nevoie de ele, sunt prea mic să mă doară ceva, chiar sunt fericit! Încetează, altfel îmi vei face rău, mă sperii, opreşte-te odată!
Mami, tu eşti prea frumoasă ca să-ţi pleci capul în faţa lor, tu nu meriţi nici măcar să fii privită ori atinsă, fiecare contact cu umanul te deteriorează. Fugi mami, nu te uita înapoi !Când voi fi mare, doar eu am să te mai mângâi pe creştet, căci sunt singurul care îti datorează viaţa întrutotul. În braţele tale îmi simt lumea populată, animată, mami, mai atinge-mi fruntea odată, vreau să-ţi sărut mâna slăbuţă!
Oh, micuţo, îţi simt fiecare emoţie bătând în pieptul meu, gândurile tale îmi curg prin venele fine, şi în fiecare ţesut al pielii sensibile îţi descopăr temerile. Mami, nu-i mai asculta! Toţi sunt răi, îţi distrug cu cruzime firea blândă, mi se zbat în cap minciunile lor toate. Cuvintele lor se strecoară involuntar prin tine, mami, nu-i lasă să mai vorbească! Fură-le din nebunie şi hai să plecăm acum!!! Mami, tu nu vrei să mor, nu-i aşa? Nuu, nu te mai gândi atât! Dacă-ţi va fi frig, am să te îmbrac curat, cu sentimente călduroase, iar dacă-ţi va fi sete, am să te îmbăt cu perfecţiunea unui vis trăit împreună. Îţi voi da să mănânci calmul iernii, ziua 15 a lunii decembrie, prima zi din viaţa mea simplă. Hai, vorbeşte-mi, îţi iubesc atât de mult glasul! Calmul pielii tale mă surprinde, mami, eşti atât de tânără, atât de singură… Stăpâna mea, cu foarte mari probleme, lasă-mă să ies acum, te văd aşa de neputincioasă într-o lume cu monştri. Tu eşti sensibilă, iar privirea îţi e secată de lacrimi. Mami, citeşte-mi ce scrie pe foaia care-o strângi la piept! Linişteşte-te, nu plânge iar..
-Spitalul Judeţean de Urgenţă, clinica Ginecologie- AVORT, etajul VI, ora 11:00.
Mami, nu vreau lacrimi de căinţă, ţine minte, sunt cel dintâi şi cel de pe urmă copil al tău, mereu am să fiu primul tău micuţ ..Tu nu poţi fi atât de păcătoasă! În dicţionarul însemnătăţii tale nu există cuvinte atât de superficiale, atât de omeneşti. Mami, tu nu vrei să mor, nu? Fugiii …

who’s your mamai?:))
glumeam.
e deep, ma. asa ca tine :*
gen, cu urechile pe spate.:))
sau “dezbraca.te si fa chestii” =))
si astea.s deep, nu?
ok, aiurez. papa.
uaaaiii
) e deep deep :> sa-mi cauti un cliseu ! da? si vezi cum faci si rezolva tema aia la mateeee! animal
haidi ciau :*
nu nu nu nu!
vai dud, ce-am uitat sa-ti zic
rusine sa-mi fie!!! ia fii atenta : pap-o si pe-a mea >:D<
a fost…….wow, infricosator, deep si garnitura de suspans. 3in1. miscooooo…..
Maaamiii Maaammiii…
Baga partea a2a, cu ce se intampla dupa ce afla ca el e mort
vaiii, m-ar durea sufletul sa scriu mai departe
o sa incerc, sa vad ..