Un ‘EU’ în devenire

Pãi da. Dupã cum spune şi titlu’ încã nu mã simt prea ‘eu’. Aş putea foarte simplu sã mã descriu prin nişte remarci cu totu’ şi cu totu’ obişnuite, comune sau cum vreţi voi sã le spuneţi. Gen: Mã numesc Irinutza şi aduuuuuuuor sã mã plimb cu prietenele mele cele mai bune ( vã uby Deeyutza, Gabiiis şi nu în ultimu’ rând  Nikki!!!!). Sau : Sunt o fatã super de treabã, cred, pentru cã nimeni nu mi-a spus contrariu’. Nu. E o panaramã sã încerc la 17 ani, vârsta tuturor posibilitãţilor, sã spun ceva concret despre mine. Chiar de-aş vrea sã mã axez pe ceva anume, n-aş fi în stare. Aşa-s eu, mai instabilã 😀

Cu toate astea, aş putea pune accent pe prezent, fãrã sã depindã de trecut şi fãrã sã influenţeze viitorul. Eu- astãzi- acum.

Şterg, şi totuşi reiau aceeaşi idee. Pot sã fiu eu doar când vreau. Falsez. Ce-i aşa rãu în asta? Atâta timp cât asta depinde de mine mi se pare ok 😀 Probabil vã întrebaţi de ce am pus la URL ‘verde’. Vã întreb pe voi. De ce? Cã eu n-am idee. Pur şi simplu mi se pare un cuvânt drãguţ. Ştiu cã nu e rupt din soare, dar e al meu. Oficial!

De la o vreme încoa’ mi se adreseazã nişte întrebãri chiar foarte întrebãtoare. Îmi dau de gândit, chiar dacã n-o arãt cum ar fi firesc poate. ‘Irina, tu eşti normalã? Ai fost vreodatã?’ Ce-o fi sã vã zic acuma? Daaa! Uneori sunt. Uneori deloc. Vedeţi câte avantaje? Pot sã fiu cum vreau, când vreau. Îs avutã tare.

Nu ştiu dacã e neapãrat nevoie sã menţionez, dar o s-o fac fiindcã am ceva cu care mã mândresc. Da. Mã mândresc cu mine când sunt cuminte. Şi acu’ fãrã glumã, sunt! Obraznic de cuminte. Îmi place sã mã reinventez, sã nu rãmân în mintea cuiva ca ‘fetiţa aia de atunci’. E aiurea. Spontaneitate, seriozitate, educare, curaj, energie- sunt o parte din cuvintele care mã caracterizeazã.

Am obsesii. Nu ştiu cum am fãcut rost de ele, de ce le-am pãstrat şi de ce mi se par ok. Cred cã au şi ele farmecu’ lor. De exemplu nu pot sã mã abţin sã nu împrumut de la colegã-mea de bancã pixu’. Am o groazã în geantã, serios, dar mi se pare cã al ei e mai frumos, mai deştept, mai diferit. Am impresia cã dacã aş scrie eu cu el mi-ar aduce noroc, şi uite aşa, îl descopãr în toatã splendoarea lui şi mai, mai cã mã îndrãgostesc. Ea nu mi-l dã, dar eu totuşi vreau sã cred cã-l împrumut.

Ar mai fi chestia cã-mi place sã trec pe roşu. Ca şi cum viaţa ar depinde de alea 30 de secunde pe care le petrec trecând strada. Se formeazã în mintea mea tot felul de imagini, îmi vin fel şi fel de idei, mã vãd cu moartea-n maşinã. Dar trec pe roşu, cã uite aşa îmi place mie.

Bine, nu mai spun câte zile în şir ascult o melodie. Îmi cãşunã mie pe ea, şi nu vreau s-o mai schimb. Am impresia c-o sa fie melodia tinereţii mele. Da’ de unde.

Îmi place când trec de la o perioadã la alta, de la o privire la alta, de la un gând la altul. Îmi place noul într-o oarecare mãsurã. Dar şi ce-a fost cândva mi se pare prea tare. Sunt unele chestii pe care mi-aş fi dorit sã le trãiesc. Ştiu, sunt plinã de dorinţe.

Sã fi avut o temã în care sã vorbesc despre cel mai bun prieten, despre cafea, copiii de azi sau relaţiile amoroase, cred cã aş fi putut bate câmpii fãrã oprire. Serios, pot vorbi de absolut orice, dezbateri, argumentãri orice. Dar sã mã descriu pe mine?! Dacã stau sã mã gândesc bine, cred cã am şi minţit puţin. Poate la prima vedere par o fire simplã. Dar sunt complicatã. Nu ştiu, important e când sunt eu. Fiindcã ştiu sã mã apreciez 😀 Iar am vorbit cât 7.  EU!!!

Bai bai :]