Îţi scriu…

Îţi scriu să mă iubeşti şi azi. Cu ură pură îţi ating silueta schimonosită de atât orgoliu. Aproape că te mângâi, aproape că te zgârii..Mă îndrept egoistă spre urechea ta înecată în ignoranţă. Nici nu ştiu dacă urlu sau doar dacă îţi şoptesc că în dragoste nu există alegeri pentru o viaţă., că nu mai e pentru nimeni un loc..acolo, într-o stângă rănită. Sau poate că aceste cuvinte desprinse dintr-un gol de dragoste au fost doar un gând răzvrătit..ce a rămas blocat în cel mai călduros compartiment al susţinerii mele, în draga şi sălbatica mea inimă trădătoare. Îmi simţi dorinţa să te şfâşii, îmi simţi dorinţa să te sărut pe suflet, îmi simţi dorinţa să-ţi curg prin vene, să te otrăvesc dulce, ca dorul de iubire. Da, îmi simţi dorinţa să te iubesc mult, mult, mult..

Şi, în tăcerea ta vreau să ne pierdem, să ne rătăcim de noi şi de principiile aspre ale omenirii ce ne pândesc fiecare gest nebunesc. Vreau ca fiecare vis să mă încătuşeze de tine, să mă ţină strâns legată de mâna ta îndrăgostită de libertatea ce nu ţi-o doresc. Vreau ca ura şi iubirea ta să-mi străpungă trupul, concomitent, uşor, precis, pe loc sigur. Hai să fugim de adevăr, de viitor, de noi, cei din realitate! Urmează-mă, vino cu mine să ne gustăm, să ne savurăm pe noi înşine, să ne uităm în acea lume goală, populată doar de două suflete închise..Ascultă-mă, crede-mă, trezeşte-te din agonia privirilor atât de triste! Să nu mă regreţi ! Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trădat la fiecare pas. Chiar şi când te-am urât, nu te-am putut uita. Ai rămas al meu. Te-am blestemat pe tine, ca să te suport, m-am blestemat pe mine, să te uit. Te-am refuzat, ca să te schimbi, să-ţi părăseşti cele mai adânci şi mai scumpe gânduri, acelea pentru care încă regreţi că n-ai destule lacrimi să le plângi. Te-am chemat şi n-ai venit, am fugit şi nu m-ai urmat, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am închis ochii şi nu m-ai mângâiat, am plâns şi nu mi-ai sărutat lacrimile. Te-am iubit şi nu m-ai iubit.

A tot plâns sufletul nostru, lacrimi pentru o perfectă enormitate, pentru o pată de viaţă, în care să trăim mânjiţi de iubire, de puritate. Unul pentru altul ne-am tot dăruit, în zadar, cu obligaţie. Ne-am ciobit inimile seara, târziu, pentru a rămâne doar una, şi am reuşit. Am rămas cu o inimă tristă, fixată pe momentele de dragoste furate. Însă acum du-te, du-te chinuit de regrete, deznădejdi, obsesii şi torturi, du-te să te simţi murind dincolo de zidul ce ţi l-am construit cu fiecare pas spre tine, cu fiecare ritm spart în venele alerte. Du-te în zări sărate, şi blestemat să fii în fiecare clipă, şi torturat de frica de a te pierde în neant, torturat de gândul că singurătatea e singura care te va iubi de acum şi torturat de teama de a exista. Fără mine.

Îţi scriu să pleci şi să mă uiţi. Drag suflet mi-ai fost..